Legea nr. 100/1992 pentru aderarea Romāniei la Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii,

publicată īn M.Of. nr. 243 din 30 septembrie 1992

Art. 1. _ Romānia aderă la Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii.

Art. 2. _ Īn conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. 1 din convenţie, se desemnează Ministerul Justiţiei ca autoritate centrală pentru aducerea la īndeplinire a obligaţiilor stabilite prin convenţie.

Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii

Statele semnatare ale prezentei convenţii,

profund convinse că interesul copilului este de importanţă primordială īn orice problemă privind īncredinţarea sa,

dorind să protejeze copilul, pe plan internaţional, īmpotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neīnapoierii ilicite şi să īntocmească proceduri īn vederea garantării imediatei īnapoieri a copilului īn statul reşedinţei sale obişnuite, precum şi de a asigura protecţia dreptului de vizitare,

au hotărīt să īncheie o convenţie īn acest scop şi au căzut de acord asupra dispoziţiilor următoare:

ARTICOLUL 1

Prezenta convenţie are drept obiect:

a) de a asigura īnapoierea imediată a copiilor deplasaţi sau reţinuţă ilicit īn orice stat contractant;

b) de a face să se respecte efectiv īn celelalte state contractante drepturile privind īncredinţarea şi vizitarea, care există īntr-un stat contractant.

ARTICOLUL 2

Statele contractante iau toate măsurile corespunzătoare spre a asigura, īn limitele teritoriului lor, realizarea obiectivelor convenţiei. Īn acest scop, ele urmează să recurgă la procedurile lor de urgenţă.

ARTICOLUL 3

Deplasarea sau neīnapoierea unui copil se consideră ilicită:

a) cīnd are loc prin violarea unui drept privind īncredinţarea, atribuit unei persoane, unei instituţii sau oricărui alt organism acţionīnd fie separat, fie īmpreună, prin legea statului īn care copilul īşi avea reşedinţa obişnuită, imediat īnaintea deplasării sau neīnapoierii sale; şi

b) dacă la vremea deplasării sau neīnapoierii acest drept era exercitat īn mod efectiv, acţionāndu-se separat sau īmpreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea īmprejurări nu ar fi survenit.

Dreptul privind īncredinţarea, vizat la lit. a), poate rezulta, īntre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărīre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord īn vigoare potrivit dreptului acelui stat.

ARTICOLUL 4

Convenţia se aplică oricărui copil care īşi avea reşedinţa obişnuită īntr-un stat contractant imediat īnainte de īncălcarea drepturilor privind īncredinţarea sau vizitarea. Aplicarea convenţiei īncetează cīnd copilul atinge vīrsta de 16 ani.

ARTICOLUL 5

Īn īnţelesul prezentei convenţii:

a) dreptul privind īncredinţarea include dreptul cu privire la īngrijirile cuvenite persoanei copilului şi, īndeosebi, acela de a hotărī asupra locului reşedinţei sale;

b) dreptul de vizitare include dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată de timp īn alt loc decīt cel al reşedinţei sale obişnuite.

ARTICOLUL 6

Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrală īnsărcinată să satisfacă obligaţiile ce-i sīnt impuse prin convenţie.

Un stat federal, un stat īn care sīnt īn vigoare mai multe sisteme de drept sau un stat avīnd organizaţii teritoriale autonome este liber să desemneze, mai mult de o autoritate centrală şi să specifice īntinderea teritorială a puterilor fiecăreia dintre aceste autorităţi. Statul care foloseşte această posibilitate desemnează autoritatea centrală căreia īi pot fi adresate cererile, īn vederea transmiterii lor autorităţii centrale competente din acest stat.

ARTICOLUL 7

Autorităţile centrale urmează să coopereze īntre ele şi să promoveze o colaborare īntre autorităţile competente īn statele lor respective, pentru a asigura imediata īnapoiere a copiilor şi a realiza celelalte obiective ale prezentei convenţii.

Īn special, ele urmează fie direct, fie cu sprijinul oricărui intermediar, să ia toate măsurile potrivite:

a) pentru localizarea unui copil deplasat sau reţinut ilicit;

b) pentru prevenirea de noi pericole pentru copil sau de pagube pentru părţile interesate, luīnd sau procedīnd astfel īncīt să fie luate măsuri provizorii;

c) pentru a asigura īnapoierea de bună voie a copilului sau a īnlesni o soluţie amiabilă;

d) pentru schimb de informaţii, dacă se dovedeşte util, privitoare la situaţia socială a copilului;

e) pentru a furniza informaţii generale privind dreptul statului lor īn legătură cu aplicarea convenţiei;

f) pentru a introduce sau a īnlesni deschiderea unei proceduri judiciare sau administrative, menite să obţină īnapoierea copilului şi, dacă este cazul, să īngăduie organizarea sau exercitarea efectivă a dreptului de vizitare;

g) pentru a acorda sau īnlesni, dacă este cazul, obţinerea de asistenţă judiciară şi juridică, inclusiv participarea unui avocat;

h) pentru a asigura, pe plan administrativ, dacă va fi necesar şi oportun, īnapoierea fără pericol a copilului;

i) pentru a se ţine reciproc la curent asupra aplicării convenţiei şi, pe cīt posibil, a īnlătura eventualele obstacole ivite cu prilejul aplicării sale.

ARTICOLUL 8

Persoana, instituţia sau organismul care pretinde că un copil a fost deplasat sau reţinut prin violarea dreptului privind īncredinţarea poate să sesizeze fie autoritatea centrală a reşedinţei obişnuite a copilului, fie pe aceea a oricărui stat contractant, pentru ca acesta să acorde asistenţa lor īn vederea asigurării īnapoierii copilului.

Cererea urmează să cuprindă:

a) informaţii privind identitatea reclamantului, a copilului şi a persoanei despre care se susţine că a luat sau a reţinut copilul;

b) data naşterii copilului, dacă este posibil să fie obţinută

c) motivele pe care se sprijină eclamantul pentru a cere īnapoierea copilului;

d) toate informaţile disponibile privitoare la localizarea copilului ş identitatea persoanei cu care copilul este presupus a se afla;

e) copie autentificată oricărei decizii sau acord utile;

f) o atestare sau declaraţie sub jurămīnt emanīnd de la autoritatea centrală sau de la altă autoritate competentă a statului īn care se află reşedinţa obişnuită sau de la o altă persoană calificată privind dreptul statului īn materie;

g) orice alt document util.

ARTICOLUL 9

Cīnd autoritatea centrală, care este sesizată printr-o cerere īn temeiul art. 8, are motive să creadă că copilul se află īntr-un alt stat contractant, ea transmite cererea direct şi fără īntīrziere autorităţii centrale a acestui stat contractant, informīnd despre aceasta autoritatea centrală reclamantă sau, dacă este cazul, pe reclamant.

ARTICOLUL 10

Autoritatea centrală a statului unde se află copilul va lua sau va face să se ia orice măsură susceptibilă să asigure īnapoierea acestuia de bunăvoie.

ARTICOLUL 11

Autorităţile judiciare sau administrative ale oricărui stat contractant urmează să procedeze de urgenţă īn vederea īnapoierii copilului.

Cīnd autoritatea judiciară sau administrativă sesizată nu a statuat, īntr-un termen de 6 săptămīni din momentul sesizării sale, reclamantul sau autoritatea centrală a statului solicitat, din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţii centrale a statului solicitant, poate cere o declaraţie asupra motivelor acestei īntīrzieri. Dacă răspunsul este primit de către autoritatea centrală a statului solicitat, această autoritate urmează a o transmite autorităţii centrale a statului solicitant sau, dacă este cazul, reclamantului.

ARTICOLUL 12

Cīnd un copil a fost deplasat sau reţinut ilicit īn īnţelesul art. 3 şi o perioadă de mai puţin de un an s-a scurs cu īncepere de la deplasare sau neīnapoiere īn momentul introducerii cererii īnaintea autorităţii judiciare sau administrative a statului contractant unde se află copilul, autoritatea sesizată dispune īnapoierea sa imediată.

Autoritatea judiciară sau administrativă, sesizată fiind chiar după expirarea perioadei de un an prevăzute la alineatul precedent, urmează, de asemenea, să dispună īnapoierea copilului, afară dacă nu se stabileşte că copilul s-a integrat īn noul său mediu.

Cīnd autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat are motive de a crede că copilul a fost luat īntr-un alt stat, ea poate suspenda procedura sau să respingă cererea de īnapoiere a copilului.

ARTICOLUL 13

Prin excepţie de la dispoziţiile articolului precedent, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este ţinută să dispună īnapoierea copilului, dacă persoana, instituţia sau organismul care se īmpotriveşte īnapoierii sale stabileşte:

a) că persoana, instituţia sau organismul care avea īn īngrijire copilul nu exercita efectiv dreptul privind īncredinţarea la data deplasării sau neīnapoierii, ori consimţise sau achiesase ulterior acestei deplasări sau neīnapoieri; sau

b) că există un risc grav ca īnapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic sau ca īn orice alt chip să-l situeze īntr-o situaţie intolerabilă.

Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, să refuze a dispune īnapoierea copilului, dacă constată că acesta se īmpotriveşte la īnapoierea sa şi că a atins a vīrstă sau o maturitate care face necesar să se ţină seama de opinia sa.

La aprecierea īmprejurărilor vizate īn acest articol, autorităţile judiciare sau administrative urmează să ţină seama de informaţiile puse la dispoziţie de autoritatea centrală sau orice altă autoritate competentă a statului īn care se află reşedinţa obişnuită a copilului privitor la situaţia sa socială.

ARTICOLUL 14

Pentru a stabili existenţa unei deplasări sau a unei neīnapoieri ilicite īn īnţelesul art. 3, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat poate ţine seama īn mod direct de legea şi de hotărīrile judiciare sau administrative recunoscute sau nu īn mod formal īn statul īn care se află reşedinţa obişnuită a copilului, fără a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoaşterea hotărīrilor străine care ar fi altfel aplicabile.

ARTICOLUL 15

Autorităţile judiciare sau administrative ale unui stat contractant pot cere, īnainte de a dispune īnapoierea copilului, ca reclamantul să īnfăţişeze o hotărīre sau o atestare emanīnd de la autorităţile statului īn care se află reşedinţa obişnuită a copilului, prin care să se constate că deplasarea sau neīnapoierea era ilicită īn īnţelesul art. 3 al convenţiei, īn măsura īn care această hotărīre sau atestare poate fi obţinută īn acest stat. Autorităţile centrale ale statelor contractante acordă asistenţă, īn măsura posibilului, reclamantului, spre a obţine o atare decizie sau atestare.

ARTICOLUL 16

După ce vor fi fost informate despre deplasarea ilicită a unui copil sau despre neīnapoierea sa īn īnţelesul art. 3, autorităţile judiciare sau administrative ale statului contractant unde copilul a fost deplasat sau reţinut nu vor mai putea statua asupra fondului dreptului privind īncredinţarea pīnă cīnd nu se va stabili că nu se află īntrunite condiţiile prezentei convenţii pentru īnapoierea copilului sau pīnă cīnd o perioadă rezonabilă nu se va fi scurs fără ca o cerere pentru aplicarea convenţiei să se fi făcut.

ARTICOLUL 17

Singură īmprejurarea că o hotărīre privitoare la īncredinţare a fost pronunţată sau este susceptibilă să fie recunoscută īn statul solicitat nu poate justifica refuzul de a retrimite copilul potrivit prevederilor acestei convenţii, dar autorităţile judiciare sau administrative ale statului solicitat pot lua īn considerare motivele acestei hotărīri care ar intra īn sfera de aplicare a convenţiei.

ARTICOLUL 18

Dispoziţiile acestui capitol nu limitează puterea autorităţii judecătoreşti sau administrative de a dispune īnapoierea copilului oricīnd.

ARTICOLUL 19

O hotărīre asupra īnapoierii copilului, pronunţată īn cadrul convenţiei, nu afectează fondul dreptului privind īncredinţarea.

ARTICOLUL 20

Īnapoierea copilului potrivit dispoziţiilor art. 12 poate fi refuzată īn cazul īn care nu ar fi permisă de principiile fundamentale ale statului solicitat cu privire la salvgardarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

ARTICOLUL 21

O cerere vizīnd organizarea sau protejarea exercitării efective a unui drept de vizitare poate fi adresată autorităţii centrale a unui stat contractant, potrivit aceloraşi modalităţi, cu o cerere vizīnd īnapoierea copilului.

Autorităţile centrale sīnt legate prin obligaţiile de cooperare vizate la art. 7, pentru a asigura exercitarea nestīnjenită a dreptului de vizitare şi īndeplinirea tuturor condiţiilor la care exercitarea acestui drept ar fi supusă şi īn vederea īnlăturării, īn măsura posibilului, a obstacolelor de natură a se īmpotrivi la aceasta.

Autorităţile centrale, fie īn mod direct, fie prin intermediari, pot iniţia sau favoriza o procedură legală īn vederea organizării sau protejăii dreptului de vizitare, precum şi a condiţiilor īn care exercitarea acestui drept va putea fi supusă.

ARTICOLUL 22

Nici o cauţiune şi nici o depunere, sub orice denumire ar fi, nu pot fi impuse spre a garanta plata spezelor şi cheltuielilor īn contextul procedurilor judecătoreşti sau administrative vizate prin convenţie.

ARTICOLUL 23

Nici o legalizare sau formalitate similară nu se va cere īn contextul convenţiei.

ARTICOLUL 24

Orice cerere, comunicare sau alt document se trimit, īn limba originală, autorităţii centrale a statului solicitat şi īnsoţite de o traducere īn limba oficială sau īntr-una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori, dacă această traducere este greu realizabilă, de o traducere īn limbile franceză sau engleză.

Totuşi, un stat contractant va putea, făcīnd rezerva prevăzută la art. 42, să se opună folosirii fie a limbii franceze, fie a celei engleze, īn orice cerere, comunicare sau alt document adresate autorităţii sale centrale.

ARTICOLUL 25

Cetăţenii unui stat contractant şi persoanele cu reşedinţa obişnuită īn acest stat vor avea dreptul, pentru tot ceea ce priveşte aplicarea convenţiei, la asistenţa judiciară şi juridică īn orice alt stat contractant, īn aceleaşi condiţii ca şi cīnd ei īnşişi ar fi cetăţeni ai acestui alt stat şi şi-ar avea acolo reşedinţa īn mod obişnuit.

ARTICOLUL 26

Fiecare autoritate centrală va suporta propriile sale speze īn aplicarea convenţiei.

Autoritatea centrală şi celelalte servicii publice ale statelor contractante nu vor impune nici un fel de speze cu privire la cererile introduse īn aplicarea convenţiei. Īntre altele, nu pot pretinde reclamantului plata spezelor şi cheltuielilor procesului sau, eventual, speze pricinuite de participarea unui avocat. Totuşi, ele pot cere plata cheltuielilor cauzate sau urmīnd a fi cauzate de operaţiuni legate de īnapoierea copilului.

Cu toate acestea, un stat contractant va putea, făcīnd rezerva prevăzută la art. 42, să declare că nu este ţinut la plata spezelor, vizate de alineatul precedent, īn legătură cu participarea unui avocat sau a unui consilier juridic, ori la speze judiciare, decīt īn măsura īn care aceste cheltuieli pot fi acoperite prin sistemul său de asistenţă judiciară şi juridică.

Dispunānd īnapoierea copilului sau stăruind asupra dreptului de vizitare potrivit prevederilor convenţiei, autoritatea judecătorească sau administrativă poate, dacă este cazul, să pună īn sarcina persoanei care a deplasat sau reţinut copilul, sau care a īmpiedicat exercitarea dreptului de vizitare, plata tuturor spezelor necesare īntreprinse de reclamant sau īn numele său, īntre altele spezele de călătorie, spezele de reprezentare judecătorească ale reclamantului şi de īnapoiere a copilului, precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea copilului.

ARTICOLUL 27

Cīnd apare clar că nu sīnt īntrunite condiţiile cerute de convenţie sau că cererea nu este īntemeiată, o autoritate centrală nu este ţinută să accepte atare cerere. Īn acest caz, ea īl informează de īndată pe reclamant despre motivele sale sau, dacă este cazul, autoritatea centrală care i-a transmis cererea.

ARTICOLUL 28

O autoritate centrală poate pretinde ca cererea să fie īnsoţită de o autorizaţie īn scris prin care să fie īmputernicită să acţioneze īn contul reclamantului sau să desemneze un reprezentant care să acţioneze īn numele său.

ARTICOLUL 29

Convenţia nu impietează asupra posibilităţii persoanei, instituţiei sau organismului, care pretinde că dreptul privitor la īncredinţare sau de vizitare īn īnţelesul art. 3 sau 21 au fost violate, să se adreseze direct autorităţilor judiciare sau administrative ale statelor contractante, īn aplicarea sau neaplicarea dispoziţiilor convenţiei.

ARTICOLUL 30

Orice cerere, supusă autorităţii centrale sau direct autorităţilor judecătoreşti sau administrative ale unui stat contractant, īn aplicarea convenţiei, precum şi orice document ori informare anexate acestora sau procurate de către o autoritate centrală vor putea fi prezentate īnaintea tribunalelor sau autorităţilor administrative ale statelor contractante.

ARTICOLUL 31

Īn relaţia cu un stat care īn materia īncredinţării copiilor practică două sau mai multe sisteme de drept aplicabile īn unităţi teritoriale diferite:

a) orice referire la reşedinţa obişnuită īn acest stat vizează reşedinţa obişnuită īntr-o unitate teritorială a acestui stat;

b) orice referire la legea statului reşedinţei obişnuite vizează legea unităţii teritoriale īn care copilul īşi are reşedinţa obişnuită.

ARTICOLUL 32

Īn relaţia cu un stat care, īn materie de īncredinţare de copii, practică două sau mai multe sisteme de drept aplicabile unor categorii diferite de persoane, orice referire la legea acestui stat vizează sistemul de drept desemnat prin dreptul acestuia.

ARTICOLUL 33

Un stat īn care diferite unităţi teritoriale au reguli proprii de drept īn materia īncredinţării copiilor nu va fi ţinut să aplice convenţia cīnd un stat al cărui sistem de drept este unificat nu ar fi ţinut să o aplice.

ARTICOLUL 34

Īn materiile īn care se aplică convenţia, aceasta prevalează asupra Convenţiei din 5 octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă īn materie de protecţie a minorilor, īntre statele părţi la ambele convenţii. Prezenta convenţie nu īmpiedică īnsă ca un alt instrument internaţional legīnd statul de origine şi statul solicitat sau altă lege a statului solicitat să fie invocate spre a obţine īnapoierea unui copil deplasat sau reţinut īn mod ilicit sau pentru organizarea dreptului de vizitare.

ARTICOLUL 35

Convenţia nu se aplică īntre statele contractante decīt la răpirile sau la neīnapoierile ilicite care au avut loc după intrarea sa īn vigoare īn acele state.

Dacă o declaraţie s-a făcut potrivit art. 39 sau 40, referirea la un stat contractant făcută īn alineatul precedent īnseamnă unitatea sau unităţile teritoriale cărora li se aplică convenţia.

ARTICOLUL 36

Nimic din această convenţie nu īmpiedică două sau mai multe state contractante, īn vederea limitării restricţiilor la care īnapoierea copilului poate fi supusă, să se īnţeleagă īntre ele ca să deroge de la oricare dintre dispoziţiile sale care pot implica asemenea restricţii.

ARTICOLUL 37

Convenţia este deschisă semnării statelor care erau membre ale Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat la data celei de-a patrusprezecea sesiuni a sa.

Ea va fi ratificată, acceptată sau aprobată şi instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se vor depune pe līngă Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.

ARTICOLUL 38

Orice alt stat va putea adera la convenţie.

Instrumentul de aderare se va depune pe līngă Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.

Convenţia va intra īn vigoare, pentru statul care aderă, īn prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea instrumentului său de aderare.

Aderarea nu va avea efect decīt īn raporturile dintre statul care aderă şi statele contractante care vor fi declarat că acceptă această aderare. Atare declaraţie urmează, de asemenea, să se facă de orice stat membru care ratifică, acceptă sau aprobă convenţia ulterior aderării. Această declaraţie se va depune pe līngă Ministerul Afacerilor Externe al Olandei; acesta va trimite, pe cale diplomatică, cīte o copie certificată conform fiecăruia dintre statele contractante.

Convenţia va intra īn vigoare īntre statul care aderă şi statul care a aderat că acceptă această aderare īn prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea declaraţiei de acceptare.

ARTICOLUL 39

Orice stat, īn momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, va putea să declare că convenţia se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internaţional sau la unul sau mai multe dintre ele. Această declaraţie va produce efect īn momentul īn care intră īn vigoare pentru acest stat.

Această declaraţie, precum şi orice extindere ulterioară se vor notifica Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.

ARTICOLUL 40

Un stat contractant care cuprinde două sau mai multe unităţi teritoriale īn care sisteme de drept diferite se aplică materiilor guvernate de această convenţie va putea, īn momentul semnării, ratificăii, acceptării, aprobării sau aderării, să declare că prezenta convenţie se va

aplica tuturor unităţilor sale teritoriale sau numai uneia sau mai multora dintre ele, şi va putea oricīnd să modifice această declaraţie, făcīnd o altă declaraţie.

Aceste declaraţii se vor notifica Ministerului Afacerilor Externe al Olandei şi vor indica, īn mod expres, unităţile teritoriale cărora li se aplică convenţia.

ARTICOLUL 41

Cīnd un stat contractant are un sistem de guvernāmīnt īn virtutea căruia puterile executive, judecătoreşti şi legislative sīnt īmpărţite īntre autorităţile centrale şi alte autorităţi ale acestui stat, semnarea, ratificarea, acceptarea sau aprobarea convenţiei sau aderarea la aceasta, ori o declaraţie făcută īn temeiul art. 40, nu va atrage nici o consecinţă cu privire la separaţia internă a puterilor īn acest stat.

ARTICOLUL 42

Orice stat contractant va putea, cel mai tīrziu īn momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, ori īn momentul unei declaraţii făcute īn temeiul art. 39 sau 40, să facă fie una, fie cele două rezerve prevăzute la art. 24 şi 26 alin. 3. Nici o altă rezervă nu va fi īncuviinţată.

Orice stat va putea, oricīnd, să retragă o rezervă pe care a făcut-o. Această retragere va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.

Efectul rezervei va īnceta īn prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după notificarea menionată la alineatul precedent.

ARTICOLUL 43

Convenţia va intra īn vigoare īn prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare prevăzut de art. 37 şi 38.

După aceasta, convenţia va intra īn vigoare:

1. pentru fiecare stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă ulterior, īn prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

2. pentru teritoriile sau unităţile teritoriale la care convenţia a fost extinsă potrivit art. 39 sau 40, prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după notificarea vizată īn aceste articole.

ARTICOLUL 44

Convenţia va avea o durată de 5 ani, cu īncepere de la data intrării sale īn vigoare potrivit art. 43 alin. 1, chiar pentru statele, care ulterior o vor fi ratificat, acceptat sau aprobat sau vor fi aderat la ea.

Convenţia se va reīnnoi tacit din 5 īn 5 ani, īn afara cazului de denunţare.

Denunţarea se va notifica, cel puţin cu 6 luni īnaintea expirării termenului de 5 ani, Ministerului Afacerilor Externe al Olandei. Ea se va putea limita la anumite teritorii sau unităţi teritoriale cărora li se aplică convenţia.

Denunţarea nu va avea efect decīt faţă de statul care o va fi notificat. Convenţia va rămīne īn vigoare pentru celelalte state contractante.

ARTICOLUL 45

Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va notifica statelor membre ale conferinţei, precum şi statelor care vor fi aderat potrivit dispoziţiilor art. 38:

1. semnările, ratificările, acceptările şi aprobările vizate la art. 37;

2. aderările vizate la art. 38;

3. data la care convenţia va intra īn vigoare potrivit dispoziţiilor art. 43;

4. extinderile vizate la art. 39;

5. declaraţiile menţionate la art. 38 şi 40;

6. rezervele prevăzute la art. 24 şi 26 alin. 3 şi retragerea rezervelor prevăzute la art. 42;

7. denunţările vizate la art. 44.

Drept care, subsemnaţii, legal īmputerniciţi, au semnat prezenta convenţie.

Īntocmită la Haga, la 25 octombrie 1980, īn limbile franceză şi engleză, ambele texte avīnd aceeaşi valabilitate, īntr-un singur exemplar, care se va depune īn arhivele Guvernului Olandei şi de pe care o copie certificată conform se va īnmīna, pe cale diplomatică, fiecăruia dintre statele membre ale Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat la data celei de-a patrusprezecea sesiuni a sa.